Există, în fiecare an, o săptămână magică în calendarul românesc. Nu este marcată cu roșu în mod oficial, dar este însemnată adânc în sufletul tradițiilor noastre. Este săptămâna dintre Dragobete (24 februarie) și 1 Martie, o punte luminoasă între dragostea de oameni și dragostea de viață, între sărbătoarea românească a iubirii și simbolul universal al reînnoirii: Mărțișorul.

Această scurtă perioadă de tranziție are o încărcătură simbolică aparte. Este momentul în care, după rigorile iernii, natura își drege glasul, iar noi, oamenii, simțim cum energia pământului ne cheamă să privim înainte cu optimism.

24 Februarie – Când păsările se logodesc și inimile se deschid

Dragobetele, fiul bătrânei Dochie (personificarea iernii), este sărbătoarea pur românească a iubirii și bunei-dispoziții. Spre deosebire de Sfântul Valentin, cu o încărcătură mai sentimental-individuală, Dragobetele este o sărbătoare comunitară, solară și zgomotoasă.

Străbunii spuneau că, în această zi, păsările se strâng în stoluri, își aleg perechea și încep să își construiască cuiburile. Era un semn clar că iarna a pierdut bătălia. Tinerii din sate ieșeau laolaltă, “se prindeau în Dragobete”, iar fetele și flăcăii care participau la joc erau feriți de boli și dragoste neîmplinită tot restul anului. Este o zi a acțiunii, a întâlnirii, a bucuriei de a fi împreună.

Spre 1 Martie – Așteptarea care ne leagă de primăvară

Chiar dacă timpul afară mai este capricios, în casele românilor, după Dragobete, începe pregătirea pentru Mărțișor. Firul împletit cu alb și roșu este mai mult decât un obiect decorativ. Este un talisman străvechi, o urare purtată la piept.

• Alb și roșu, o dualitate vitală: Albul simbolizează puritatea, zăpada care se retrage, înțelepciunea și lumina. Roșul este culoarea sângelui, a soarelui care prinde putere, a pasiunii și a primăverii ce renaste. Împreună, ele spun povestea luptei dintre iarnă și vară, dintre frig și căldură, o luptă din care viața iese întotdeauna învingătoare.

• O tradiție care unește: Frumusețea acestei săptămâni constă în gesturile simple. Dăruim un mărțișor mamelor, prietenelor, colegei de bancă, dar și bărbaților (în special în Transilvania), ca simbol al prețuirii și al atașamentului. Este un mod de a spune: “Împreună vom trece cu bine peste anotimpul rece și vom înflori odată cu natura.”

O săptămână a sintezei culturale și a speranței comune

Această săptămână dintre sărbători ne oferă o lecție valoroasă de ecumenism cultural. Indiferent de confesiune sau de regiunea din care provenim, toți românii (și nu numai) recunosc în aceste simboluri puterea renașterii.

• Este săptămâna în care sărbătorim iubirea, sub toate formele ei: cea dintre tineri (Dragobete), cea dintre părinți și copii, cea dintre prieteni (Mărțișorul).

• Este săptămâna în care trecem de la interior la exterior, de la intimitatea iernii la primii pași afară, adulmecând ghioceii.

• Este săptămâna în care speranța prinde contur într-un fir subțire, alb și roșu, legat la încheietura mâinii sau la reverul hainei.

Haideți să privim această perioadă ca pe un dar. Un timp sacru în care tradiția ne amintește că, după orice iarnă, vine o primăvară. Că iubirea este forța care ne mobilizează și că, așa cum spune legenda, Dochia își leapădă cojoacele pe drum, lăsând loc ghioceilor să răsară.

La mulți ani cu sănătate, iubire și primăvăratică bucurie!