Gata cu vrajba. După ani în care lumea spectacolului a fost un haos creativ, unde inspirația nu era pontată,  se naște proiectul „Artă pe Pontaj”. Iar pentru carcotași, a apărut si comunicatul Ministerului Culturii care lămurește tot:

E doar un îndrumar, dragilor! Obligatoriu pentru subordinații ministerului, facultativ pentru restul. Ca și cum ai spune: „Sănătatea e obligatorie pentru cei din sistemul nostru medical, facultativă pentru bolnavii din alte orașe.”

Ce noroc! Unele teatre, precum cel din Sibiu, fac deja așa de ani buni. Deci nu e o noutate, e doar impusă tuturor. Normalizarea fericirii.

Panificarea Asumată (da, panificare) e cheia. Acum, actorul care plânge pe scenă în „Hamlet” va ști exact că acea lacrimă face parte din raportul său individual săptămânal, corelat cu performanța.

Marea soluție pentru inspirație: Nu ai chef să lucrezi săptămâna asta? Nici o problemă! Îți iei liber plătit și recuperezi luna viitoare când ai 15 spectacole. Este matematica finanțelor creative promisă de actuala conducere.

Pentru artiștii care au susținut cu entuziasm „schimbarea” și „modernizarea”, acum este rândul lor să fie modernizați. De la sloganurile pline de speranță la Anexa nr. 4 – Foaia colectivă de prezență. Promisiunile electorale se materializează, culmea, în fișe Excel.

Concluzia poetică: Povestea e veche. Cântați „Desteaptă-te!” la comenzi oficiale, iar acum trebuie să completați un raport pentru fiecare „te!” rostit. Aplaudați pe comandă la congrese, iar acum vi se cer evidențe pentru fiecare palmă. E justiție poetică administrativă. Arta a intrat, în sfârșit, în grafic. Trăiască revolutia birocratică!